INFLUENŢA BUDDHISMULUI ÎN DEZVOLTAREA ARTELOR MARŢIALE
În jurul anului 520, călugărul budist Bodhidharma, instruit în religia Budismului Ma-yana (Marele Vehicul), cunoscută în China ca Chan, iar mai târziu ca Zen în Japonia, membru al castei luptătorilor (Ksatriya) şi probabil cunoscător al tehnicilor de luptă Vajramushti, călătoreşte în China. Călătoria aceasta, în acea perioadă de timp era lungă şi plină de primejdiii, necesitând o putere şi o rezistenţă deosebite, o oarecare cunoaştere a tehnicilor de autoaprare pentru a scăpa de tâlharii ce apăreau la tot pasul. Faptul că Bodhidharma a ajuns cu bine în capitala provinciei Liang, poate constitui un motiv pentru a afirma că iscusit în Vajramushti. Împăratul Wu, nerăbdător să primească binecuvântarea înţeleptului, pentru pioasele sale contribuţii în susţinerea religiei Budiste, îl întreabă pe Bodiharma: ,Am construit multe temple, am copiat şi tradus multe dintre scripturile si am oferit ajutor multor călugări şi călugăriţe. Nu am făcut mult bine?".
„Nimic de valoare" - răspunse Bodhidharma. .Acestea sînt fapte mărunte, care nu valorează mai mult decât umbrele copacilor din pădure".
„Ce e atunci bun?" - întreabă împăratul.
„Singura şi adevărata realizare este înţelepciunea pură şi misterioară, ce nu poate fi cîştigată prin acţiuni materiale".
Împăratul, tulburat de spusele călugărului cu privire la eforturile sale, dacă nu şi de complexitatea religiei lui, încheie întrevederea foarte dezamăgit, în timp ce Bodiharma îşi continuă drumul spre nord în provincia Henan şi se stabili în templul Shaolin, din munţii Songshan. Aici se spune că a stat într-o peşteră în faţa unui zid, timp de nouă ani, în poziţie de meditaţie. Legenda mai spune că odată, în timpul unei meditaţii îl fură somnul. Frămîntat de gîndul că acest lucru i s-ar mai putea întîmpla, după treizire, el îşi tăie pleoapele pentru a alunga definitiv somnul. Pe locul în care şi-a aruncat pleoapele au apărut vlăstare ale plantei care avea să fie cunoscută sub numele de ceai. Frunzele de ceai i-au ajutat mai târziu pe călugări să rămână treji în timpul lungi dinte de meditaţie. Nemulţumit profund de vederea călugărilor în permanenţă stare de oboseală şi moţăind în timpul exerciţiilor de concentrare şi meditaţie, el şi-a dat seama că trupurile lor lipsite de vigoare nu puteau face faţă testului de austeritate mental prelungită.
Atunci el a transmis călugărilor exerciţii pentru schimbarea sau asuplizarea tendoanelor, scrise mai târziu în Yijinjing scriptura asuplizării tendoanelor, spălarea maduvei-Sisuijing" şi „Cele 18 .mâini ale iluminatului - Shiba Luohan Shou". Din studierea şi practicarea acestora, au apărut mai târziu multiplele variante de tehnici, iar călugarii au devenit renumiţi pentru abilităţile lor incredibile de luptă. Sistemul lor era cunoscut în China ca Quan Fa - metoda pumnilor. Acest sistem a început să se răspândească cu repeziciune, iar în timpul dinastiei Tang. Prin sistemul de examene introduse la imperială, s-a dat un puternic imbold dezvoltării artelor marţiale. Căpeteniile de soldaţii trebuiau să treacă unele probe în acest domeniu, înainte de a fi promovaţi. Maeştrilor eminenţi în Wushu le erau decernate titluri onorifice ca „Luptătorul curajului" sau „Luptătorul agilităţii".
În dinastia Song (960-1279), şi-au făcut apariţia numeroase societăţi de Wushu. În această perioadă, numeroşi luptători executau tururi de forţă pe străzi în repertoriul lor fiind incluse lupte cu arme precum şi cu mâinile goale. Aceste spectacole atrageau o mulţime de oameni în tot timpul anului.
Cea mai amplă dezvoltare au cuposcut-o artele marţiuale în timpul, dinastiei Ming (1368-1644), când renumitul general Qi Jiguang, a scris o lucrare ce descria 16 stiluri diferite de exerciţii cu mâinile goale şi 40 de exerciţii cu lancea, fiecare metoda explicată în detaliu şi însoţită de ilustraţii. El a dezvoltat, de asemenea, un sistem de teorii şi de metode de antrenament, aducându-şi astfel un imens aport la dezvoltarea Wushu-ului.
În timpul dinastiei Qing (1644-1911), în ciuda interdicţiilor de a practica arte marţiale au existat grupuri şi societăţi secrete care au transmis această artă. în aceiaşi peririoadă a luat naştere societatea Wulin, acum au apărut şcolile „Taiji-Suprema perfecţiune" şi „Bagua - Opt trigrame". Acestea au fost dezvoltate pe baza principiilor Daoişte (se citeşte Taoiste) Yin-Yang (pozitiv-negativ), Wuxing - Cinci elemente ( pământ, lemn, foc, metal, apă) şi pe baza Cărţii mutaţiilor sau schimbărilor Yijing a împăratului mitic Fu Xi.
După înlăturarea monarhiei şi fondarea Republicii Populare Chineze, Wushu s-a dezvoltat foarte mult, s-au descoperit metode vechi, s-au creat altele noi. Au fost înfiinţate institute de specialitate precum şi clase pentru amatori, foarte frecventate. Din programul şcolilor primare şi gimnaziale, bineînţels că nu lipseşti namentul în artele marţiale. De curînd au luat fiinţă cursuri pentru amatorii străini, dornici să-şi însuşească această artă minunată.
Wushu se remarcă prin bogăţia şi varietatea sa. Există cîteva sute de şcoli şi stiluri distincte, fiecare conţinând mişcări de atac şi de apărare cu mâinile şi picioarele,
